Relaţia şi Atitudinea!

Ce sunt relaţiile şi atitudinile?!  Nu vreau să utilizez dicţionarul pentru a găsi semnificaţia exactă a acestor cuvinte. Acum vreau să echivalez aceste cuvinte cu conexiune, legătură! Ele pot fi de diferite tipuri, de rudenie, prietenie, afacere, parteneriat  sau pur şi simplu când cunoşti pe cineva. La fel pot fi strânse sau mai puţin.
Acum recent pe data de 11 a plecat peste hotarul ţării un prieten de-al meu. S-a pornit în Italia, dar după aia poate ajunge oriunde prin Europa. Să-i urăm succes! El este unul dintre cei mai buni prieteni. Să fiu mai exact mi-a fost cel mai bun prieten de acum 1 an şi 3 zile, adica 369 de zile. Pentru cei care îşi pun întrebarea, de ce acum nu mai este?! Distanţa tot este un factor important şi plus mai am prieteni la fel de buni, însă aceste 369 de zile el era cel mai aproape, şi acum nu e vorba de distanţă. Pare a fi paradoxal, nu?! Însă, atunci când doar spui “Hai să…”, primeşti răspunsul “hai”, fără ca să mai termini propunerea până la capăt. Şi aproape de fiecare dată era aşa, plus mai era şi reciproc. Cum poţi să nu capeţi încredere în astfel de prieten?! Acum el a plecat pe un termen nedeterminat, dar indiferent de ce se va întâmpla, eu sunt sigur că el se va întoarce acelaş om. Nu vreau să spun că el nu progresează, fiindcă fiecare om care se află singur peste hotare, e în continuă creştere, continuă schimbare. E vorba de atitudinea lui, de legătură! În prezent se întâmplă rar, ca oamenii să reuşească să-şi menţină atitudinea şi acelaşi nivel de conexiune. Acum oamenii se schimbă din toate aspectele, însă sunt şi excepţii! El este excepţie! Fiindcă el poate să-şi permită să rupă orice legătură, fără a mai scrie ceva. Dar se întoarce şi le preia la acelaşi nivel. Deoarece acum 5-6 ani când el la fel a plecat în Italia pe câteva săptămâni, dar s-a întors peste 4-5 ani! S-a întors acelaş om,cu aceeaşi atitudine! La moment el este în căutarea noului drum. Nu cred că îl pot ajuta cu ceva, plus la toate, el greu acceptă ajutorul cuiva. Pot doar să sper că norocul îl va însoţi!
Unii oameni pentru a se simţi mai puternici şi mai siguri, rup orice tip de legătură şi încep viaţa aproape din nou. Astfel ei îşi schimbă priorităţile şi obiectivele, poate această metodă îi ajută mai uşor să-şi atingă scopurile?! Eu nu ştiu asta…! Dar pentru mine una este cert, că ei îşi demonstrează adevărata lor putere prin păstrarea atitudinii. Dar tu, ai putea să-ţi pastrezi relaţiile şi atitudinile?

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s